Guvernul vrea să reducă suma garanției și taxei de participare la licitația CFR Marfă, ca la Oltchim

Guvernul vrea să reducă suma garanției și taxei de participare la licitația CFR Marfă, ca la Oltchim
Publicat: 01/10/2012, 16:05
Actualizat: 02/02/2019, 01:03

Guvernul va relaxa semnificativ condițiile impuse eventualilor investitori la CFR Marfă legate de cuantumul garanției și al taxei de participare la licitația de privatizare, cum a procedat și în cazul Oltchim, solicitând în același timp dovezi privind experiența în domeniu și resursele financiare.

Condițiile legate de cuantumul garanției și al taxei de participare percepute la licitația de privatizare a CFR Marfă au fost introduse într-un nou proiect al strategiei de vânzare a companiei, datat 24 septembrie, care diferă substanțial de forma lansată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor la 11 septembrie, în ceea ce privește cele două condiții.

Guvernul intenționează să vândă prin licitație cu strigare un pachet de acțiuni reprezentând 100% din capitalul social al CFR Marfă, precum și pachetul care va fi deținut de stat în urma conversiei datoriilor societății în acțiuni și cel rezultat în urma compensării datoriilor CFR Marfă către CFR S.A.

În proiectul de strategie aflat încă pe site-ul ministerului de resort este prevăzut că garanția de participare la licitație care va fi impusă investitorilor interesați va reprezenta 20 % din valoarea nominală a pachetului de acțiuni scos la vânzare (52,7 milioane lei), iar taxa de participare la licitație pentru fiecare investitor/grup de investitori se va ridica la 5% (13,1 milioane lei, respectiv 2,9 milioane euro) din valoarea nominală a pachetului de acțiuni. Valoarea nominală a întregului pachet de acțiuni deținut de stat la CFR Marfă și oferit spre vânzare se cifrează la 263,9 milioane lei.

Aceste condiții au fost însă modificate în scădere drastică, iar noul proiect al strategiei de privatizare a CFR Marfă, obținut de MEDIAFAX, impune o garanție de participare cuprinsă între 3% și 20% din valoarea nominală a pachetului de acțiuni și o taxă de participare în sumă fixă de doar 20.000 euro.

O procedură similară a fost efectuată de Guvern și în cazul licitației pentru Oltchim, unde cuantumul garanției de participare a fost redus în două săptămâni de la 34,4 milioane lei, valoare similară capitalului social, la 564.303 lei, iar taxa de participare la licitație a fost fixată la doar 5.456 lei.

Pentru a fi admis la licitația CFR Marfă, investitorul va fi obligat să prezinte dovada că deține resursele financiare și organizatorice necesare pentru a-și îndeplini obligațiile individuale pe parcursul procesului de privatizare și postprivatizare.

Stadiul privatizării CFR Marfă a fost analizat în ședința de săptămâna trecută a Guvernului, la final anunțându-se că proiectul hotărârii de aprobare a strategiei se află încă în proces de avizare și urmează să fie transmis în final, după analizarea eventualelor observații, și Ministerului Justiției, „în formă refăcută”.

Inițial, ministrul de resort anunțase că strategia de privatizare a CFR Marfă va fi aprobată în ședința Guvernului din 26 septembrie.

Ministerul a anunțat că își asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie, obiectiv care va fi atins și în cazul celui mai pesimist scenariu.

Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat, până la această dată contractul nefiind însă semnat.

Diaconescu a declarat că este interesat și de preluarea CFR Marfă și a altor companii de stat.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor au declarat însă că Dan Diaconescu nu va putea participa la privatizarea CFR Marfă, ca persoană fizică, ci doar asociat cu firme sau fonduri de investiții, care să îndeplinească criteriile impuse de Ministerul Transporturilor referitoare la capacitatea financiară sau operațională.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...